IRU alături de 8 asociații profesionale de transport rutier solicită Președintelui CE să întreprindă măsuri pentru reducerea timpilor de așteptare la frontierele cu Ucraina

IRU alături de 8 asociații profesionale de transport rutier solicită Președintelui CE să întreprindă măsuri pentru reducerea timpilor de așteptare la frontierele cu Ucraina, prin acordarea priorității camioanelor care circulă cu carnete TIR, prin acordarea priorității camioanelor care circulă cu carnete TIR.

Uniunea Internaţională a Transporturilor Rutiere – IRU – alături de asociațiile profesionale de transport rutier din România (UNTRR), Moldova (AITA), Ucraina
(AsmapUA), Serbia (CCIS-AT), Slovacia (CESMAD), Lituania (LINAVA), Ungaria (MKFE) și Polonia (ZMPD) au transmis în data de 18.11.2022 o scrisoare către
Președintele Comisiei Europene – CE, doamna Ursula von der Leyen în care solicită să se întreprindă măsuri urgente pentru reducerea timpilor de așteptare
la frontierele cu Ucraina, prin acordarea priorității camioanelor care circulă cu carnete TIR, care transmit predeclarații electronice TIR-EPD în avans prin
sistemul informatic către autoritățile vamale din punctele de trecere a frontierei.
Încă de la izbucnirea războiului din Ucraina, operatorii de transport rutier au depus eforturi pentru a asigura circulația continuă a mărfurilor, inclusiv a
produselor esențiale precum medicamente și alimente. Cu toate acestea, conflictul din Ucraina și situația alarmantă de la punctele de trecere a frontierei
dintre Ucraina și statele membre ale UE pun tot mai mult în pericol logistica globală și comerțul, respectiv dezvoltarea economică și locurile de muncă.
Cozile de camioane de la frontierele dintre Ucraina și statele învecinate înregistrează frecvent peste 40 km și pun o presiune enormă pe operatorii de
transport rutier, precum și asupra șoferilor care rămân blocați la punctele de trecere a frontierelor zile întregi, neavând condiții adecvate de așteptare.
Asociaţiile de transport rutier semnatare au menţionat că printre numeroasele elemente de securitate care au permis sistemului TIR să fie funcţional de
aproape 75 de ani este că transporturile sub acoperirea carnetelor TIR sunt verificate și sigilate de vamă la punctul de plecare și doar la destinația finală
vama mai verifică mărfurile. Informațiile despre marfă transmise electronic prin aplicația TIR-EPD înainte de a ajunge la punctul de trecere a frontierei,
permit camioanelor, care circulă sub acoperirea carnetelor TIR, să treacă frontierele fără a mai fi nevoie de verificări suplimentare, sporind în același timp
gestionarea riscurilor și resurselor autorităţilor de frontieră. Este important de menţionat că toate statele membre ale UE, inclusiv Ucraina şi Moldova, sunt
părţi contractante a Convenţiei TIR, iar operatorii de transport din aceste țări sunt utilizatori ai sistemului TIR.
Prin stimularea utilizării Convenţiei TIR și crearea unor culoare speciale pentru utilizatorii TIR se va reduce timpul necesar formalităților vamale în punctele
de trecere a frontierelor, facilitându-se trecerea mai rapidă a frontierelor și astfel crește capacitatea de procesare a autorităților vamale. Acordând prioritate
camioanelor cu documente vamale procesate – TIR, numărul zilnic de camioane care vor trece frontierele cu Ucraina poate crește de 2-3 ori în 24 de ore.

Scrisoarea poate fi accesată aici.

 

 

Admin

Admin