VOLUMUL TRANSPORTURILOR ÎN MOLDOVA A CRESCUT CU 4,5%

Chişinău, 16 aprilie ( INFOTAG ). În ianuarie-februarie, întreprinderile de transport din Moldova au transportat peste 2 mil. tone de mărfuri, ceea ce este cu 4,5% mai mult faţă de perioada similară a anului 2018. Numai în februarie volumul transporturilor a depăşit 1,2 mil. tone (+11,5%).

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la datele Biroului Naţional de Statistică, cea mai mare parte din mărfuri au fost transportate cu transportul auto – peste 1,2 mil. tone (+9,9%). Volumul mărfurilor transportate pe cale ferată a constituit 752,5 mii tone (-3,4%), iar volumul mărfurilor transportate pe cale aeriană a crescut cu 57,2%, până la 300 tone.

Parcursul mărfurilor s-a majorat în perioada de raport cu 9%, depăşind la începutul lunii martie 706,9 mil. tone/km.

Transportul auto este cel mai solicitat şi la transportarea pasagerilor (autobuze şi microbuze) – 15,6 mil. persoane (+1,4%). În transportul fluvial se atestă o creştere de 2%, până la 10 mii. În acelaşi timp, în transportul feroviar şi aerian se atestă o scădere de 7,1% şi, respectiv, 3,2%.

Cerere de oferta pentru servicii de audit a situatiilor financiare

Aociaţia AITA Vă invită să depuneţi oferta dumneavoastră de preţ în vederea achiziţionării serviciilor de audit financiar a situaţiilor financiare ale Asociaţiei în conformitate cu Standardele Internaţionale de Audit/ISA.

Obiectul auditului: Situaţiile financiare individuale ale Asociaţiei AITA pentru exerciţiul încheiat la 31​ decembrie 2019, întocmite în conformitate cu prevederile Indicaţiilor metodice privind​ particularităţile contabilităţii în organizaţiile​ necomerciale şi Standardelor​ Naţionale de Contabilitate.…Continuare

La data de 12 aprilie 2019, în incinta Asociației Internaționale a Transportatorilor Auto din Moldova a avut loc o întâlnire cu un grup de elevi de la Centrul de Excelență din domeniul Transporturilor, specialitatea ”Trafic rutier”.

În cadrul evenimentului dat, colaboratorii Asociației AITA au prezentat elevilor mai multe subiecte, cum ar fi domeniul de activitate a Asociației, problemele din domeniul transportului rutier internațional de mărfuri cu utilizarea Carnetelor TIR, etc.…Continuare

Ședința Consiliului Consultativ în domeniul transportului rutier

Astăzi, 11 aprilie 2019 a avut loc ședința Consiliului Consultativ în domeniul transportului rutier, instituit în conformitate cu prevederile art.6 a Codului transporturilor rutiere (Legea nr. 150/2014). În rezultatul discuțiilor Președinte al Consiliului a fost ales dl Eugen Dațco, director executiv al Uniunii Transportatorilor și Drumarilor din Moldova, iar secretar al Comisiei a fost ales dl Andrei Jitari, șef Serviciu Transport Rutier din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii.

…Continuare

Şedinţa de lucru la Asociaţia AITA cu participarea reprezentanţilor Programului USAID Reforme Structurale în Republica Moldova.

Astăzi, 10 aprilie 2019, în incinta Asociației Internaționale a Transportatorilor Auto din Moldova, la solicitarea Directoratului AITA, a avut loc o ședință de lucru cu reprezentanții Programului USAID Reforme Structurale în Republica Moldova.

În cadrul ședinței menționate, au avut loc discuții pe marginea inițierii proiectului de lege privind Logistica și Expedițiile.

Reprezentanții Programului USAID au susținut propunerea Asociației AITA în vederea inițierii unui astfel de proiect de lege. Programul USAID a antrenat în acest scop un expert pentru coordonarea elaborării acestui proiect de lege, care va fi finanţat de ei. În rezultatul acestor discursuri, sa stabilit de a  forma un grup de lucru care va fi implicat în elaborarea procedurilor de mai departe. S-a convenit, că problema în cauză va fi discutată şi cu Ministerele de resort, iar în viitorul apropia va fi demarată procedura de elaborare a proiectului de lege privind Logistica și Expedițiile, inclusiv cu antrenarea specialiștilor din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii, Agenției ANTA, Asociația AITA etc.…Continuare