Adunarea Generală AITA a ales un nou Președinte al Asociației

Astăzi, 24 noiembrie 2022, Adunarea Generală a Asociației AITA l-a ales pe dl Valeriu TULBU în calitate de nou președinte al Asociației, pentru următorii trei ani. Mandatul noului Președinte al Asociației AITA va începe din 15 decembrie 2022.

„Cred în dialog, durabilitate și solidaritate. Sunt sigur că împreună vom construi un viitor modern și progresist atât pentru ramura transporturilor rutiere, cât și pentru Asociație” a menționat dl Valeriu TULBU după anunțarea rezultatelor alegerilor.

Totodată, Membrii Asociați ai Asociației AITA i-au adus sincere mulțumiri actualului președinte dl Mihail USATÎI, pentru dedicația și perseverența de care a dat dovadă în exercitarea mandatului de Președinte al Asociației AITA în ultimii cinci ani.

Admin

Admin