Ziua profesională a automobilistului și drumarului

Membrii Asociației Internaționale a transportatorilor Auto din Moldova au participat la evenimentul festiv organizat de Ministerul Economiei şi Infrastructurii (MAI) la Palatul de Cultură al Feroviarilor cu prilejul Zilei Profesionale a Automobilistului și Drumarului din Republica Moldova, marcată anual în ultima duminică a lunii octombrie.

După vizitarea expoziției de tehnică specială, vineri, 25 octombrie, la Palatul de Cultură al Feroviarilor invitații au participat la întrunirea conducerii MEI, Uniunii Transportatorilor și Drumarilor din Republica Moldova, Asociaţiei AITA, asociaţilor patronale şi profesionale de profil și Federației Sindicatelor Transportatorilor și Drumarilor din Moldova.…Continuare

PRECIZARE cu privire la faptul că transportatorilor din Republica Moldova nu li se mai emit autorizații de export în Federația Rusă

Cota de autorizații de export în Federația Rusă este negociată anual între Republica Moldova și Federația Rusă, în cadrul ședințelor Comisiilor mixte din domeniu. Iar schimbul de autorizații este realizat de regulă la începutul fiecărui an. Cu regret, în cazul părții ruse aceasta nu a dat dovadă de flexibilitate și ca rezultat, unilateral, pe parcursul ultimilor ani a redus contingentul de autorizații. Astfel, dacă în 2018 cota a fost de 18000 de autorizații, pentru 2019 reprezentanții parții ruse au stabilit un contingent de 15000 de autorizații.

Luând în considerare că aceste cote sunt insuficiente pentru operatorii de transport rutier din Republica Moldova, pentru soluționarea acestei probleme, atât anul trecut, cât și anul curent au fost remise multiple adresări în adresa părții ruse cu solicitarea de majorare a cotei de autorizații, majoritatea fiind refuzate de către aceștia.…Continuare

Ședința de lucru cu tematica: „Evaluarea condițiilor și a procesului de emitere a autorizației speciale de transport (AST)”

Ieri, 22 octombrie 2019 Ministerul Economiei şi Infrastructurii şi Agenţia Naţională Transport Auto (ANTA) în parteneriat cu Programul USAID Reforme Structurale în Moldova au organizat o ședința de lucru cu tematica: „Evaluarea condițiilor și a procesului de emitere a autorizației speciale de transport (AST)” şi a fost de asemenea, prezentat proiectul Conceptului tehnic al Sistemului de Management Integrat al ANTA.…Continuare

Ședinţa a 36-a a Adunării Generale BSEC-URTA

În perioada 17-18.10.2019, la Hotel Continental din or. Skopje (Macedonia de Nord) a avut loc cea de 36-a Adunare Generală a Asociațiilor Transportatorilor Rutieri din Regiunea Bazinului Mării Negre (BSEC-URTA).

La cea de 36-a Adunare Generală BSEC-URTA au participat dl Umberto De PRETTO, Secretarul general al Uniunii Internaționale a Transportului Rutier (IRU), dl Goran SUGARESKI,  Ministrul transporturilor și comunicațiilor din Republica Macedonia de Nord, dl Yevgeni KOZIY, coordonatorul de proiect „BSEC PERMIT” al Organizației BSEC.…Continuare

VOLUMUL TRANSPORTURILOR ÎN MOLDOVA A CRESCUT ÎNTR-UN AN CU 1,3%

Chişinău, 16 octombrie ( INFOTAG ). În ianuarie-august, întreprinderile de transport din Moldova au transportat circa 11,7 mil. tone de mărfuri, ceea ce este cu 1,3% mai mult faţă de perioada similară a anului 2018.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la datele Biroului Naţional de Statistică, peste 72% din mărfuri au fost transportate cu transportul auto – 8,5 mil. tone (+3,5%). Volumul mărfurilor transportate pe cale ferată a constituit 3 mil. tone, fiind însă înregistrat un declin de 4,3%. …Continuare

Cartea Albă 2019 – ghidul îmbunătățirii mediului de afaceri

La 2 octombrie 2019 la Chișinău, a fost lansată Cartea Albă 2019, elaborată de către experții companiilor membre a Asociației Investitorilor Străini (FIA). La acest forum, Asociația AITA a fost prezentată de administratorul asociației dl Ghenadie ȚAULEAN.

Prezentă la eveniment, prim-ministrul Maia SANDU a menționat că „suntem la cea de-a șasea ediție a Cărții Albe, ceea ce reflectă angajamentul investitorilor străini de a ne oferi niște semnale care să ajusteze reformele, eforturile pe care le facem noi pentru ca să îmbunătățim mediul de afaceri, climatul investițional și în final să reușim să îmbunătățim standardele de viață ale cetățenilor”. …Continuare

CEMT 2020

Autoritatea administrativă „Agenția Națională Transport Auto”, Vă informează că conform prevederilor Art. 31 indice (32), alin. (1) a Codului Transporturilor Rutiere aprobat prin Legea 150/2014, operatorii de transport rutier pot depune cererile pentru participarea la repartizarea autorizațiilor CEMT pentru anul 2020, prin Sistemul Informațional „e-Autorizație transport” începând cu 20.09.2019 până la 31.10.2019.

Adresa: https://autorizatiiauto.gov.md/

Anexă: Ghid depunere CEMT

Sursă: anta.gov.md