Transportatorii moldovenii şi cei beloruşi vor putea circula pe teritoriul Republicii Belarus şi Republicii Moldova fără a avea nevoie de autorizație

Un proiect de hotărâre cu privire la aprobarea semnării Protocolului cu privire la modificarea și completarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Belarus cu privire la traficul auto internațional, Guvernul urmează să examineze la următoarea ședință din data de 24 octombrie curent.

Potrivit documentului, transporturile de persoane neregulate și mărfuri în regim bilateral, tranzit, precum și în/din țări terță se vor efectua fără autorizații de transport, ceea ce va dezvolta transportul rutier, schimbul de mărfuri și va facilita călătoriile persoanelor ambelor state.

În nota informativă a documentului se spune că, având în vedere că fluxul substanțial de mărfuri este direcționat către Europa de Est, operatorii de transport moldoveni manifestă o cerere sporită de autorizații din Belarus pentru transportarea mărfurilor.

În document se mai spune că liberalizarea transporturilor în regim bilateral, tranzit și în/din țări terțe va permite sporirea competitivității operatorilor de transport rutier la nivel regional. La fel, se va reduce povara administrativă, costurile operaționale, ceea ce va simplifica operațiunile de transport.

Proiectul de hotîrîre a Guvernului şi Argumentarea Necesităţii îl găsiţi aici.

Admin

Admin