Poliţia europeană măsoară distanţa între camioane cu drona

În zona Brandenburg, în care, de la începutul acestui an, doar în partea de vest, au fost înregistrate 32 de coliziuni cu camioane, poliția a supravegheat camioanele pe autostrada A24 dintre Berlin și Wittstock, și apoi  pe autostrada  A2 Wollin și Potsdam.

În ambele cazuri, accentul s-a pus pe intervalele minime de distanţare, iar acţiunea s-a soldat cu amendarea şoferilor. Distanța acestora faţă de maşina din faţă a fost mai mică decât cei 50 de metri necesari, iar amenzile au fost de 80 de euro pentru fiecare. În numai patru ore, camera unei drone a relevat  nepăstrarea distanţei faţă de vehiculul din faţă pentru 23 de șoferi de camion pe autostrada germană A24, între Berlin și Wittstock, şi pentru alţi 24 de şoferi, în altă zi, pe A2, între Wollin și Potsdam.

Recent, în statul federal Brandenburg, de la graniţa cu Polonia, au fost desfăşurate activităţi ale poliţiei germane de supraveghere cu ajutorul dronelor a distanţei minime reglementate dintre camioane şi vehiculele din faţă.

 

Admin

Admin