GERMANIA MAJOREAZĂ TAXELE DE DRUM

De la 1 decembrie, taxele germane pentru camioane care vor circula pe autostrăzi vor crește cu peste 80%.

Astfel, de la 1 decembrie 2023, tarifele acestor taxe vor depinde de clasa de emisii de CO2 a autovehiculului – în conformitate cu prevederile Directivei UE privind Eurovigneta din 2022.

Se estimează că pentru autocamioanele care îndeplinesc cerințele standardului Euro VI, taxa dată în Germania va crește cu cca 83% – până la 35,4 cenți pe kilometru. În plus, de la 1 iulie 2024, taxa se va aplica și camioanelor cu o greutate de peste 3,5 tone. În present, taxa se colectează de la autocamioane cu o greutate de 7,5 dau mai mult. Companiile de artizanat vor fi scutite de aceste taxe.

Guvernul german se așteaptă ca aceste modificări să aducă venituri bugetare suplimentare de 30,5 miliarde Ruro în 2024-2027. Aceste fonduri urmează să fie allocate dezvoltării infrastructurii, inclusive a căilor ferate și a căilor navigabile. Reforma se dorește, de asemenea, să fie un stimulent pentru transportatori care să își înlocuiască parcurile de vehicule cu emisii zero pe termen lung, care vor fi scutite de taxele de autostradă în perioada inițială și vor plăti apoi tarife mult mai mici.

Reforma deja a fost criticată de transportatorii germani, care au avertizat că consumatorii vor ajunge să plătească pentru creșterea costurilor respective.

Admin

Admin