La data de 15 mai 2025 în postul vamal Albița, a avut loc o ședință de lucru cu participarea a peste 40 de participanți din 13 țări, inclusiv membri BSEC – URTA (România, Iran, Turcia, Grecia, Uzbekistan, Franța, Albania, Ucraina, Serbia, Bulgaria etc.).
Este de menționat faptul, că la ședința menționată au participat mai multe persoane de rang înalt, cum ar fi: dl Umberto de Pretto – Secretar General IRU; dna Lidia Ababii – Director adjunct Serviciul Vamal al RM, șef al Departamentului venituri și control vamal; dl Eduart Kasa – Președinte BSEC-URTA, șef birou vamal Albița – Dna Elena Cotea, etc.
Din partea Asociației Internaționale a Transportatorilor Auto din Moldova (AITA) a participat dl Valeriu Tulbu – Președinte AITA și dl Iulian Postică – Administrator AITA.
În cadrul ședinței menționate au fost abordate mai multe subiecte:
– Control coordonat și Linia Verde TIR la frontiera UE;
– Inovații în activitățile Serviciilor Vamale moldovenești și române;
– Implementarea sistemului digital eTIR.
De asemenea, participanților le-a fost organizată o vizita la Postul Vamal comun moldo-român. S-au discutat pași concreți pentru îmbunătățirea procedurilor de frontieră, reducerea timpilor de așteptare și sprijinirea fluxului de mărfuri între țările noastre.
Asociația AITA aduce sincere mulțumiri Serviciului Vamal din Republica Moldova și colegilor din punctele vamale Leușeni-Albița pentru suportul în organizarea ședinței menționate și aportul în dezvoltarea inovațiilor, întru facilitarea trecerii frontierelor de către operatorii de transport rutieri moldoveni și români.
Dialogul deschis, transparența și cooperarea rămân pilonii esențiali pentru consolidarea conectivității regionale și susținerea industriei de transport.
Mulțumim tuturor partenerilor pentru discuțiile constructive și angajamentul față de acțiuni concrete.







