Ședința comună a Asociației AITA și Serviciul Vamal al Republicii Moldova

La data de 5 decembrie 2024, la inițiativa Asociației AITA, a avut loc o ședință de lucru cu conducerea Serviciului Vamal al Republicii Moldova.

În cadrul acestei întâlniri, au fost discutate subiecte de importanță majoră, printre care:

– Lansarea proiectului pilot eTIR între Republica Moldova și Ucraina, având ca scop digitalizarea procedurii de tranzit internațional de mărfuri sub acoperirea Carnetului TIR.

– Crearea unei zone de control vamal pe centura municipiului Chișinău, cu sprijinul AITA.

– Măsuri comune pentru fluidizarea traficului de mărfuri și mijloace de transport la frontieră, inclusiv crearea zonelor de așteptare pentru camioane în apropierea posturilor vamale de la frontiera moldo-română și moldo-ucraineană.

– Perspectivele implementării rândurilor electronice pentru transportatori pe teritoriul Republicii Moldova și stadiul actual al proiectelor de control într-o singură oprire cu autoritățile din România.

În contextul evaluării bunelor practici internaționale în domeniul transportului rutier, s-a solicitat sprijinul Serviciului Vamal pentru organizarea unei ședințe de lucru la unul dintre posturile vamale ale Republicii Moldova.

Directorul Serviciului Vamal, domnul Alexandru IACUB, a subliniat acțiunile planificate de instituția sa pentru a contribui la fluidizarea traficului transfrontalier de mărfuri și mijloace de transport. Acestea includ continuarea implementării instrumentelor de facilitare a comerțului conform reglementărilor vamale, îmbunătățirea infrastructurii posturilor vamale și lansarea proiectului pilot privind rândurile electronice la punctul de trecere Costești-Stânca.

Domnul Director, Alexandru IACUB, a răspuns pozitiv inițiativei AITA de a demara procesul de creare a unei zone de control vamal în raza municipiului Chișinău, implicând subdiviziunile responsabile și consultând instituțiile de resort. În acest sens, a dispus următoarele măsuri:

  1. Instituirea unui grup de lucru.
  2. Examinarea capacității planificate de către solicitant.
  3. Evaluarea amplasării locului destinat.
  4. Analizarea căilor de acces pentru autovehicule de mare tonaj.
  5. Implicarea Biroului Vamal Centru.
  6. Demararea unui studiu comun cu MIDR.
  7. Convocarea Primăriei municipiului Chișinău.

La rândul său, Președintele AITA, domnul Valeriu TULBU, a salutat eforturile Serviciului Vamal în monitorizarea traficului la frontieră și a subliniat importanța dezvoltării continue a instrumentelor de facilitare a comerțului internațional și accelerarea procesului de trecere a frontierei de stat. De asemenea, a evidențiat importanța implementării procedurii electronice a Carnetului TIR – eTIR, eliminând suportul de hârtie și digitalizând complet acest proces.

În încheiere, părțile au convenit asupra menținerii unui dialog constant pentru valorificarea potențialului de asistență și expertiză profesională în proiectele de interes comun și identificarea de noi segmente pentru extinderea colaborării.