VOLUMUL TRANSPORTURILOR DE MĂRFURI ÎN MOLDOVA A CRESCUT CU 9,4%

Chişinău, 24 octombrie ( INFOTAG ). În ianuarie-septembrie, întreprinderile de transport din Moldova au transportat peste 13,3 mil. tone de mărfuri, ceea ce este cu 9,4% mai mult faţă de perioada similară a anului 2017.
Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la datele Biroului Naţional de Statistică, cea mai mare parte din mărfuri au fost transportate cu transportul auto – peste 9,5 mil. tone, ceea ce este cu 9,6% mai mult decât în anul trecut. Volumul mărfurilor transportate pe cale ferată a crescut cu 9%, până la 3,6 mil. tone.
Volumul mărfurilor transportate pe cale aeriană au crescut cu peste un sfert, până la 900 tone. Pe cale fluvială creşterea a fost de 5%, până la 99,2 mii tone.
Parcursul mărfurilor s-a majorat în perioada de raport cu 4,7%, depăşind la începutul lunii octombrie 3,4621 mlrd. tone/km.
Transportul auto este cel mai solicitat şi la transportarea pasagerilor (autobuze şi microbuze) – peste 73 mil. persoane, însă aceasta este cu 1,8% mai puţin decât în anul trecut din cauza creşterii numărului de proprietari de maşini personale.
În transportul aerian s-a înregistrat o scădere de 1,6%, până la 1,3 mil. de persoane. Un declin şi mai mare este în transportul feroviar – cu 6,4%, însă datele sunt prezentate aici pentru opt luni.
În transportul fluvial se atestă o creştere de 8,4%, până la 106,4 mii de persoane, însă vasele Moldovei lucrează, în general, în Ucraina.

Admin

Admin