Ziua profesională a automobilistului și drumarului

Membrii Asociației Internaționale a transportatorilor Auto din Moldova au participat la evenimentul festiv organizat de Ministerul Economiei şi Infrastructurii (MAI) la Palatul de Cultură al Feroviarilor cu prilejul Zilei Profesionale a Automobilistului și Drumarului din Republica Moldova, marcată anual în ultima duminică a lunii octombrie.

După vizitarea expoziției de tehnică specială, vineri, 25 octombrie, la Palatul de Cultură al Feroviarilor invitații au participat la întrunirea conducerii MEI, Uniunii Transportatorilor și Drumarilor din Republica Moldova, Asociaţiei AITA, asociaţilor patronale şi profesionale de profil și Federației Sindicatelor Transportatorilor și Drumarilor din Moldova.

La eveniment au participat Secretarii de Stat ai Ministerului Economiei și Infrastructurii, Svetlana DOGOTARU și Andrei CIORNÎI, președintele Uniunii Transportatorilor și Drumarilor din Republica Moldova, Vladimir FLOREA, președintele Asociației Internaționale a Transportatorilor Auto, Mihail USATÎI, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor și Drumarilor din Moldova, Boris ROJNEVSCHI, și alți conducători a organizațiilor patronale şi profesionale și întreprinderilor din ramură.

Un mesaj de felicitare din partea Președintelui Republicii Moldova – dl Igor DODON, cu ocazia petrecerii Zilei profesionale a automobilistului și drumarului, a fost adus de către dl Ion PERJU – Consilier în domeniul agroindustrial și al administrației publice.

Din numele Guvernului Republicii Moldova Diplomele de Onoare au fost înmânate de dna Svetlana DOGOTARU, Secretar de Stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.

Din numele Ministrului Economiei și Infrastructurii, pentru muncă rodnică şi cu ocazia zilei profesionale dl Andrei CIORNÎI, Secretar de Stat al Ministerului a înmânat Diplomele de Onoare următoarelor persoane: dl Igor ANDRONIC  (CORISA AUTOTRANS), dl Oleg BULGAC (SIGMATUR-COM SRL), dl Mihail CĂRUNTU (DONICI-TRANS SRL), dl Igor CIOCAN (BRAMIUS SRL), dl Alexander CIURUPITA (ALEX NORD TRANS SRL), dl Andrei COSTEȚCHI (EXIMAL TRANSCOM SRL) dna Maria CRISTEI (IML TRANSPORT CONTAINER SRL), dl Serghei DARMANCEV (UNI LAMAN SHIPPING AGENCY SRL), dna Tamara DULCE (ORIENT ACCENT SRL), dl Oleg IAVORSKI (TINTORETO-TRANS SRL), dl Andrei LAVROV (DAFINO GRUP SRL), dl Vasile LUȚA (BAZA DE TRANSPORT AUTO NR.20 SRL), dl Iurie MÎNZARARI (MARITIMTRANS SRL), dna Viorica POPA (VP TIR TRANS SRL), dl Andrian POTORAC (EXPRESCONTAINER SRL), dl Ion SCACUN (INTEGRA LOGISTIC SRL), dl Ion SCOARȚĂ (TIMSCOR COM SRL), dna Oxana SERTINEAN (ARTEMON SRL) şi dl Dumitru ȘCHIRCA (BIANCOM SRL).

Cu prilejul Zilei Profesionale şi pentru rezultate excelente pentru muncă rodnică în domeniul transportului rutier internaţionale de mărfuri, pentru realizări remarcabile, succese deosebite şi exploatarea eficientă a mijloacelor de transport şi înalt profesionalism, din partea Asociației AITA au fost desemnate următoarele persoane: dl Mihail GUTU (MIGALAUTO SRL), Dl Franck Charles ARIF (LE BRIDGE CORPORATION LIMITED SRL), dl Iurie POPOV (TRANSIMBOL SRL), dl Valeriu CERNIŞ (PREMIERTRANS SRL), dl Valentin BELOUS (VALVITRANS-EXPEDITIE SRL), dl Serghei VERDES, (TRANS-ARCTIC GRUP SRL), dna Viorica ŞTIRBU, (TRANS EUGILION GRUP SRL), dl Vadim GORBULI (FRIGOTRANSPORT SRL), dl Mihai MARARITA (EAST-AUTO-LADA SRL), dl Oleg BORODATII (EDTRANS-GRUP SRL), dl Constantin ANDRUH (GAMATRANSPRIM SRL), dl Oleg VASILENCO (SV-AUTOTRANS SRL), dna Alina IACUBOI (SG-TRANS SRL), dl MARIN TODERIKA (ESTCARGO SERVICE SRL), dl Petr  CAIREAC (VOLAN-AUTOTRANS SA), dl Serghei  STAMBOL (TGA-TRANS SRL), dl Constantin  CLAIHCNET (REGIUNEA-EXIM SRL), dl Andrei  ROMANIUC (TANCARGO EXPRES SRL), dna CAROLINA PASLARI (SERVIS-LIBERA  SRL) şi dl Adrian FINCIUC (TRANS AF GRUP SRL).

Pentru realizări remarcabile privind activitatea în transportul internaţional de mărfuri cu utilizarea Carnetelor TIR din partea Asociaţiei AITA au fost desemnate următoarele companii, care au primit obeliscuri comemorative:

SRL”Exprescontainer”

SRL”IML Transport Container”

SRL”Integra Logistic”

SRL”Eximal Transcom”

SRL”Biamcom”

SRL”Tintoreto Trans”

SRL”Uni Laman Shipping Agency”

SRL”Alex Nord Trans”

SRL”Timscor Com”

Cu prilejul sărbătorii menționate, ansamblul ”Haiducii” din cadrul Centrului de Excelență în Transporturi, au prezentat un colaj de cântece și au adus buna dispoziție participanților la evenimentul festiv.

Admin

Admin