Parteneri




Proiecte

 

 

 

 

Calendar de Evenimente

October 2017
Mo Tu We Th Fr Sa Su
25 26 27 28 29 30 1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31 1 2 3 4 5

ADRESARE PREVENTIVA AGENȚIEI DE ȘTIRI INFOTAG

În atenția directorului Agenției de Știri Infotag - dlui Alexandru Tanas 

Stimate domnule Director, 

Pe parcursul anului 2017, prin intermediul agenției Dumneavoastră, au fost publicate mai multe articole și toate având un caracter anonim, întrucât nu este indicat numele autorilor, mai mult, nu pot fi stabilți nici reporterii și nici intervievații, or aceștia s-au identificat prin inițiale – „
И.”, ”C.M.” însă izvorul instigărilor afirmațiilor controversate, nefondate și calo„mnioase, care poate fi dedus din conținutul acestora, provine și este ghidat de un ”specialist genial în transporturi rutiere” - dl. Serghei Magdaliuc. 

Tematica publicațiilor menționate, ne-a impus să intervenim cu prezenta adresare, deoarece pe lângă activitățile și reputația profesională a Asociației ”AITA și Președintelui AITA – dlui Grigore Bernavschi (atât în plan național cât și internațional), este vizată și imaginea statului R. Moldova, reprezentat prin puterile legislativă, executivă și judecătorească. Menționăm că într-adevăr legislația RM garantează dreptul la libera exprimare însă, totodată, în conformitate cu prevederile art. 32 (2) al Constituției RM, exercitarea acestui drept, nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau drepturile altor persoane. În pofida acestor restricții legislative imperative, faptul – lezării onoarei, demnității reputației profesionale și imaginii atât a Asociației ”AITA” cât și a statului – a fost admis de către redacția ”INFOTAG”, care urma să-și exprime o poziție nepărtinitoare în raport cu materialele publicate, sub sancțiunea răspunderii juridice prevăzute la art. 16 al Codului Civil al RM nr. 1107 din 16 iunie 2002, care implicit impune sarcina probațiunii – celui ce răspândește o informație prin publicațiile unui mijloc de informare în masă, or, persoana prejudiciată, este garantată în dreptul deplin la apărare (art. 26 al Constituției RM și art. 16 CC RM).

Prezentul nostru demers, este o încercare de reglementare amiabilă a situaţiei dezagreabile create, fiind înaintat în vederea elucidării unor circumstanțel – eronat prezentate și descrise de dl. Magdaliuc și adepții săi - ”Magdaliuc & Co”, iar în drept, îl întemeiem pe prevederile: art. 26, 32 (2) al Constituției RM, art.art. 10, 11, 16, 1398 CC RM, art. art. 7, 16, 26, 27 al Legii RM Nr. 64 din 23.04.2010 Cu privire la libertatea de exprimare și solicităm să-l publicaţi integral şi nealterat.
Astfel:

1. Actualmente, activitatea Asociației AITA derulează în regim normal. Asociația este o familie a transportatorilor cu multe tradiții bune, care pe parcursul de 25 de ani au demonstrat că pot se să dezvolte prompt și va depune eforturi pentru a găsi pârghii de colaborare în beneficiul operatorilor de transport. Dacă realizăm o simplă analiză a indicatorilor economici, constatăm că în pofida problemelor economice în țară, Administrația AITA condusă de dl G. Bernaschi reușește să-și mobilizeze forțele, pentru a menține dinamica rezultatelor activității sale în ascensiune stabilă precum și să contribuie la asigurarea integrității bunurilor și patrimoniului transportatorilor – formate cu greu, la care fosta conducere avea interesele sale. Desigur că sunt anumite probleme și litigii, care, pe cale de consecință, într-o anumită măsură afectează și AITA, însă, instanțele de judecată competente, vor examina toate aspectele abordate, le vor da aprecierea cuvenită, în dependență de care vor interveni schimbările corespunzătoare la care ne vom adapta cu siguranță.

2. Publicarea materialelor menționate de către Agenția”INFOTAG”, este un atac calomios, nejustificat, nedemn, nedrept şi nedeontologic la adresa instituţiei AITA, denigrând deopotrivă activitatea conducerii Asociației. Pe parcursul ultimului an, reprezentanții fostei administrații AITA, intenționează să denigreze imaginea AITA în fața autorităților internaționale, autorităților publice a R.Moldova, precum și a transportatorilor, utilizînd mai multe pîrghii triviale cum ar fi: crearea impedimentelor în organizarea și petrecerea ședințelor Consiliului și a Adunării Generale AITA, furnizarea către Agenția ”INFOTAG” a unor informații ce nu corespund adevărului, cu publicarea acestora etc. În asemenea situație, presa, fiind considerată ”a patra putere în stat”, în mod normal, urma să realizeze o investigație jurnalistică corespunzătoare, pentru a anticipa publicarea unor informații părtinitoare, unilaterale, cu un interes evident (cum a avut loc în cazul nostru) și în acest caz, activitățile tenebre ale fostei conduceri – ar fi fost deschise publicului cititor. 

3. Este cel puțin bizară coincidența derulării evenimentelor de aici cu cele de la Geneva. La acest capitol menționăm că în scopul contracarării valorificării unor interese meschine, actuala conducere acționează în vederea demascării unor acțiuni delicvente și recuperării unor sume semnificative, însușite nejustificat de la transportatorii moldoveni pe durata de aproximativ două decenii, prin ce ultimii au fost prejudiciați cu cca 12 mln franci elvețieni.

Aici, urmează a fi menționat faptul că ”Magdaliuc&Co”, în loc să susțină AITA și să denunțe persoanele implicate în asemenea acțiuni nedemne, a ales să realizeze o politica unor ”strikebreakers” - de instigare prin declarații și afirmaţii neverificate, nefondate sau pur şi simplu mincinoase de tipul celor cuprinse în interviuri.

”Magdaliuc&Co”ar fi putut să facă publică o pierdere importantă pentru imaginea transportatorii moldoveni, rezultată dintr - o schemă financiară prin care VIARPROP SRL, fondată de o Fundație a IRU a vândut activele sale în detrimentul financiar al IRU. Ar fi foarte interesant să cunoaștem opinia numitului Serghei Magdaliuc față de această speță, poate fără egal în Republica Moldova, când o investiție majoră IRU este înstrăinată la un preț minuscul comparativ cu valoarea achitată inițial. Confirmarea acestor afirmații poate fi regăsită în articolele apărute în presa din Elveția, Lituania, Anglia, Irlanda, Spania în care este descrisă situația IRU, cât și poziția AITA vis-a-vis de aceasta.

4. Asociația urmează să demonstreze o consolidare a conlucrării cu toate structurile, în special în această perioadă – când este lansată procedura de reorganizare a structurii administrației publice centrale, care va modifica și funcționarea autorității publice de ramură; când sunt modernizări în cadrul IRU; când e netolerantă imigrarea șoferilor și multe altele schimbării obiective și subiective. În așa circumstanțe va fi bine ca administrația Asociației sa organizeze reanimarea lucrului Comisiilor specializate în cadrul Asociației: juridică, economică, vamală, posibil cu elaborarea de regulamente cu privire la funcționarea acestor Comisii, care la rîndul sau să colaboreze cu companiile din care face parte AITA, cu UTD, cu transportatorii din regiuni. Ar fi binevenită restabilirea practicii întrunirilor regulate a transportatorilor, cu factori de decizie din cadrul Ministerelor, Guvernului, Parlamentului, organizarea seminarelor – ”Anticriză”, etc. Deasemenea, analiza și implementarea precedentului din activitățile Asociațiilor similare din țările vecine.

În încheiere, îi asigurăm pe toți cei interesați în prosperitatea transporturilor din Republica Moldova și al AITA, că aplanarea acestor discrepanțe nu va fi posibilă prin vehicularea în presă a unor afirmații mincinoase și prin calomnierea conducerii AITA, din contra, aceasta le va amplifica, iar efectele vor fi resimțite de transportatori. 

Cu respect,
Președintele AITA
Grigore Bernavschi

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează